Mitul nr. 1: Oamenii nu citesc pentru că nu vor să o facă
Nu o singură dată am auzit oameni citiți plângându-se de apetența scăzută a românilor pentru carte. Și deși pot să înțeleg de unde pornește această frustrare, ba chiar să conced că nu este pe deplin nejustificată, câteva lucruri trebuie clarificate. Unul dintre ele fiind acela că majoritatea celor ce nu citesc suferă de lipsa condițiilor favorabile deprinderii unei asemenea obișnuințe, nu de (rea)voință.
O asemenea părere este larg răspândită în opinia publică, nu fără legătură cu discursul politic și economic al responsabilității absolute pentru viața proprie. Succesul economic ar rezulta astfel doar din eforturile proprii, iar situațiile în care trebuie să apelezi la ajutorul statului relevă un eșec al acestor eforturi sau lene și parazitism*. Această perspectivă superficială asupra complexității relației dintre individ și societate e o dovadă a faptului că în ciuda a cât citesc unii, e tot degeaba.
La târgul de carte Bookfest din 2017, Gabriel Liiceanu spunea că în afara celor 70.000 de vizitatori ai târgului, restul sunt „pustiul mental al României”**. Lăsând laolaltă ciudata idee că cei ce nu participă la Bookfest (sau orice alt târg de carte ce are loc doar în câteva orașe din țară) sunt cei ce fac din România o viitoare țară de muncitori necalificați, rămâne să ne dumirim dacă nu sunt și alte explicații posibile pentru starea de fapt a pieței de carte din România.
Realitatea nu ne este favorabilă: avem o piață de carte mai mică decât cea a vecinului nostru de la sud[i], cel mai mic număr de titluri publicate pe cap de locuitor din UE[ii], cel mai mic număr de cititori[iii], mai puține librării decât Ungaria sau Cehia[iv]și, pentru un pachet complet, cele mai mici cheltuieli anuale pentru bunuri culturale[v] pe gospodărie, după eterna „rivală” Bulgaria[vi].
Dacă intrăm în aspectele ce țin de piața de carte vom găsi tiraje mici ce mențin prețurile ridicate[vii] (1000-1500 de exemplare per titlu), lipsa unui suport consistent și pe termen lung din partea statului (sub forma unor politici naționale de încurajare a lecturii, fonduri pentru biblioteci sau suport pentru edituri și distribuitorii de carte), lipsa unei infrastructuri naționale de distribuție a cărții (se vehiculează că avem sub 300 de librării în țară, dintre care o treime se află în București)[viii]. Internetul, din păcate, nu ne poate salva de la această realitate prea curând. Conform datelor Eurostat, doar 17% din populație comanda bunuri sau servicii online[ix].
Survolând chiar și numai superficial peisajul statistic național al indicatorilor economici și sociali, cauzele ce conduc la un număr redus de cititori par a se afla altundeva decât în voința individuală. Conform indicatorilor PISA (Programme for International Student Assessment), abilitățile de literacy[x] ale unui procent important de elevi sub 15 ani din România (între 38 si 39%) sunt sub minimul necesar în materie de științe, matematici și lectură[xi]. 38,8% din populația României se află în risc de sărăcie sau excluziune socială și 49,2% dintre copii[xii]. 48,2% din populația României trăiește în condiții de supra-aglomerare[xiii].
Știm că obișnuința lecturii este o practică socială ce se învață[xiv]. În lipsa exemplelor celor din jur că lectura este o activitate dezirabilă social și cu impact pozitiv în viață, a spațiului și a contextului care să încurajeze lectura, a unei educații de calitate, a condițiilor materiale care să permită un asemenea obicei (bani, biblioteci, librării, dispozitive electronice etc.) și în lipsa timpului liber, deprinderea lecturii ca obișnuință este o excepție, un accident.
Deși graficul de mai jos creează impresia unei contradicții – procentul mare al celor ce cred ca instrucția continuă este o activitate necesară în viață, procentul mare al celor ce văd în educație și cultură sursa bunăstării țării și apoi procentul celor ce cred că lectura nu poate înlocui experiența și munca e mai importantă decât cititul – să reținem că instrucția, cultura și educația nu pot fi asociate unilateral cu cartea sau cu lectura. Cartea nu este, în prezentul din România, asociată succesului în viață.
Sursa: Barometrul de Consum Cultural 2016
E posibil să existe oameni care nu vor să citească deși au toate mijloacele și condițiile necesare pentru a o face. Dar chiar și atunci, să nu uităm că un comportament cultural este mai ușor internalizat atunci când mediul social îi confirmă individului beneficiile asumării acelui comportament. Uitați-vă în jur: suntem o societate ce încurajează lectura?
Mai urmează:
- Important e sa citești, indiferent de conținut
- Există cărți „bune” și cărți „proaste” în mod obiectiv
- N-ai carte, n-ai parte
- Cărți fizice vs. Cărți digitale
- Moartea cărții și alte „crize”
* Cornel Ban, în cartea sa, Dependență și dezvoltare, Tact, 2014, p.171, vorbește despre un „neo-liberalism cultural”, a cărui misiune era acela de „a face procesul de aliniere la neoliberalism să pară mai voluntar și mai autohton”. Alinierea discursului despre accesul la cultură cu cel al succesului economic nu prevestește nimic bun.
**Liiceanu, Gabriel, 70.000 de oameni sunt asteptati zilele acestea la Bookfest: “Restul e pustiul mental al Romaniei”, http://stirileprotv.ro/stiri/social/70-000-de-oameni-sunt-asteptati-zilele-acestea-la-bookfest-restul-e-pustiul-mental-al-romaniei.html, accesat la data de 22.07.2018.
[i] Raportul de țară al BIEF (Bureau International de l’edition Francaise), https://www.bief.org/fichiers/operation/4096/media/9828/L’e%CC%81dition%20en%20Roumanie%202018.pdf, accesat la data de 22.07.2018.
[ii] Idem.
[iii] Eurostat 2011, Persons reading books in the last 12 months by sex and age, http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-datasets/-/cult_pcs_bka, accesat la data de 22.07.2018
[iv] BIEF 2018.
[v] Aici intră atât bunurile materiale, cât și serviciile de natură culturală.
[vi] Eurostat 2010, Mean consumption expenditure of private households on cultural goods and services by COICOP consumption purpose, http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-datasets/-/cult_pcs_hbs , accesat la data de 22.07.2018.
[vii] Într-un studiu al Institutului Național de Cercetare și Formare Culturală (INCFC) din 2016, 36 % dintre cei intervievați cu privire la motivul pentru care nu cumpără cărți a fost prețul prea ridicat. Desigur, un preț prea mare este „mare” în raport cu puterea medie de cumpărare. Indicii arată că prețurile pentru carte sunt în scădere din 2001 încoace. http://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2017/06/Barometrul_de_consum_cultural_2016.pdf, pp. 234-237, accesat la data de 22.07.2018.
[viii] Acest număr nu se bazează pe un recensământ recent al numărului de librării, ci pe opinia peren reprodusă și circulată în sânul producătorilor și distribuitorilor de carte. E posibil ca acest număr să fie, totuși, mai mare. Oricum, de remarcat faptul că celelalte puncte de distribuție nu sunt deloc luate în considerație, de parcă ar fi irelevante.
[ix] Eurostat 2017, http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tin00096&plugin=1, accesat la data de 22. 07.2018.
[x] A nu se confunda cu gradul de alfabetizare, ce nu măsoară capacitatea de înțelegere a textului și abilitatea de a utiliza concepte cu un anumit grad de abstracție. Literacy reprezintă, mai degrabă „știința de carte” în întregul ei – abilitatea de a citi și scrie, de a înțelege un text, de a-l asocia independent cu alte texte și concepte, de a inova coerent și autonom pe marginile sale conceptuale etc.
[xi] Eurostat 2015, http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=sdg_04_40&language=en, accesat la data de 22.07.2018. Media europeană este de 22%.
[xii] Eurostat 2016, http://ec.europa.eu/eurostat/news/themes-in-the-spotlight/poverty-day-2017, accesat la data de 22.07.2018.
[xiii] Eurostat 2016, http://ec.europa.eu/eurostat/en/web/products-eurostat-news/-/WDN-20180402-1, accesat la data de 22.07.2018.
[xiv] Penington & Waxler, Why reading books still matters, Routledge, New York, 2018, pp. 147-148.
