Afis din 1923, reprezentand arhetipul celui ce nu citeste. Precum in prezent, caricatura ii defineste trasaturile si, prin extensie, personalitatea, temperamentul si aptitudinile.
Advertisements
Biblioteci in Romania
Constant auzim ieremiade cu privire la cat de putini romani citesc (20% – suma celor ce citesc carti zilnic + saptamanal + lunar) si ca avem mai putin de 300 de librarii in toata tara:
Aici, Mihai Mitrica de la AER zice ca avem 200.
Aici, Penescu de la Editura All zice de 400 in total (200 librarii + 200 alte puncte de distributie a cartii).
Aici, Lidia Bodea de la HUM zice ca erau 500 inainte de criza, iar acum maxim 250, cel mai probabil 100.
Dar cine plange pentru biblioteci?
Conform ultimului barometru Cultural al INCFC (cel pe 2017), care agrega datele din 1990 pana in 2016, tendinta este una de rapida disparitie. In prezent mai exista 58% din numarul librariilor existente in 1990 ( nationale, universitare, publice, specializate, scolare – scaderea cea mai mare este inregistrata, probabil, la nivelul bibliotecilor scolare). Tot la 58% se afla si numarul de cititori activi si la 63% din valoarea pentru 1990 numarul de volume eliberate (totalitatea cărților, broșurilor, colecțiilor de ziare și reviste, materiale audiovizuale împrumutate cititorilor).
Sursa – INCFC, Barometrul de consum cultural 2017
Orice politica culturala ce vrea sa incurajeze lectura nu poate sa ignore situatia bibliotecilor. Ovidiu Raetchi, prin proiectul sau, Pactul pentru carte, abordeaza, partial aceasta problema:
`Creşterea şi actualizarea fondului de carte din bibliotecile şcolare printr-o bugetare specifică. Bibliotecile şcolare nu au suficiente cărţi şi nu sunt atractive pentru elevi. Fondul de carte este învechit. Am pierdut sute de biblioteci şcolare în ultimii ani. De aceea, am amendat legea bibliotecilor prin introducerea unui nou articol cu privire la creşterea fondului de carte din bibliotecile şcolare cu cel puţin 0,5 cărţi anual pentru fiecare elev din cadrul unităţii şcolare.`
Dar sa nu ne amagim: ce se intampla cu bibliotecile nu este doar din lipsa de fonduri sau de cititori. Cea mai mare scadere a numarului de biblioteci a avut loc in primii doi ani de la revolutie – 16% ( la fel, cinema-urile au pierdut 38% din numarul lor in 1990 in primii doi ani; foarte probabil ca atunci a avut loc si cea mai mare scadere a numarului de librarii). Noile relatii de proprietate (retrocedari, privatizare, rente) au afectat intr-o mai mare masura, in primii ani dupa Revolutie, aspectul infrastructurii culturale de la noi, decat des vilificatul televizor. Cele mai afectate de aceste schimbari sunt orasele mici, comunele si satele, de unde ar veni pustiul mental pe care il deplange Gabriel Liiceanu.
Aceasta realitate, in loc sa mobilizeze clasa politica si intelectuala inspre actiuni si politici care sa corecteze aceste grave si inechitabile dezechilibre, e perceputa doar ca o confirmare a celei mai ridicole (si proto-fasciste) filosofii sociale – sunt saraci (si inculti - horribile dictu!) din vina lor.
Orice politica culturala a cartii (inteleasa ca tip de organizare (i)materiala a unui continut textual liniar) trebuie sa realizeze limitele aplicarii modelului capitalist de piata la productia si distributia bunurilor de natura culturala. Altfel, orice interventie de acum incolo va fi doar de natura ameliorista (scadere TVA, vouchere pentru profesori) sau de-a dreptul reactionara.
Cartea e un alibi pentru o crima comisa de altii
Discursul culturii cartii in Romania este intesat de paternalism si de dispret pentru asa-zisii analfabeti functionali. Acestora, tratati precum niste copii ce au nevoie de ghidaj parental prin lumea periculoasa a lecturii, li se refuza demnitatea recunoasterii conditiilor materiale, sociale si educationale in care traiesc. Tratati de sus, invinuiti pentru conditiile vietii lor, sunt armata de rezerva a justificarilor de ordin cultural pentru deficientele de natura economica si sociala.
Cartea ca alegorie a unei culturi ce nu (mai) exista
Cartea, ramasita vestigiala a unui trecut burghez?
Cartea (fizica) trebuie cercetata din perspectiva ei ca medium relevant pentru anumite lumi-viata mici (realitati partiale construite social) in contextul culturii mediatizate (Hepp, 2013) => cartea fizica – medium a carui universalitate s-a evaporat, iar `ingrosarile` (Lofgren, 2001) culturale pe care le faciliteaza (caci nu se poate determina un punct clar de inceput/final al influentei) privesc un set determinat de `forme simbolice`, relevante pentru un numar limitat de actori sociali si grupuri sociale. Relevanta ei culturala nu mai priveste intreaga cultura, ci doar fragmente ale ei.
Note pe marginea paginii
Cartea nu este un artefact ce trebuie studiat in singuratatea sa simbolica. Valoarea sa este data de o intreaga istorie, care nu este doar culturala, ci si tehnica, economica si sociala. Rolul social al acesteia nu este determinat de calitatile ei `intrinseci`, ci de orbita in jurul practicilor individuale si sociale, pe de-o parte, precum si prin modul in care a afectat insasi exprimarea (publica, privata) a acestora. Istoria cartii nu poate, astfel, sa se preocupe doar de carte, asa cum nici un studiu asupra pietei de carte nu se poate uita doar la cifrele de vanzari si marimea tirajelor.
Totodata, cartea trebuie detasata de `cunoastere` de parca cele doua ar fi sinonime – `n’ai carte, n’ai parte`. Ea ramane, in continuare, printre cele mai accesibile resurse de cunoastere, informare si divertisment. Dar cei ce o apara trebuie sa renunte la bagajul ei istoric ca ultima reduta impotriva digitalizarii. Fie ca ne place sau nu, cartea este acum una dintre `medii`, iar supravietuirea nu va fi determinata de trecutul ei glorios, ci de accentuarea calitatilor materiale si de suport media pe care le are.
mediologie
Televiziunea: aparat de omogenizare a diversitatii si de fictionalizare a realului. (...) Mediile dominante nu sunt cele care `marchează` mai mult, ci acelea care se impregnează mai bine. Ele își imprimă stilul si culoarea unui regim de credință colectivă pe care o putem defini (...) ca un `dogmatism al incertitudinii`.
R. Debray, Curs de mediologie, Institutul european, 2007, p. 325.
De ce cărțile nu au murit încă și nu vor muri curând
Orice tehnologie care vrea să le înlocuiască trebuie să le reproducă – de la modul de organizare a conținutului și liniaritatea textului până la accesibilitatea de preț – ceea ce creează un paradox: nu poți înlocui ceea ce (in principal) doar reproduci. Formatul de codex al cărții, liniaritatea conținutului său textual pot fi îmbunătățite (căci înlocuirea pare imposibilă în prezent) doar parțial și local – atunci când adnotăm și nu citim cap-coadă. Manualele, cărțile academice, studiile și cărțile tehnice par a fi categoriile cele mai expuse digitalizării și înlocuirii formatului fizic. Toate celelalte categorii par că vor supraviețui în forma lor actuală pentru viitorul imediat (cărțile pentru copii și literatura, în special).
